Vasile Conta nr. 16
Sector 2, Bucureşti
Luni – Vineri : 08:00 – 16:00
office@federatiadeciclism.ro
+40 31 333 3650
Suna-ne!

Theo Matican: “Cea mai mare fericire a mea este atunci când trec linia de sosire!”

Theodor Matican este exemplu și inspirație pentru toți cei care ar fi tentați să spună, în anumite conjuncturi mai puțin favorabile, că nu se poate. Deși s-a născut cu o formă de paralizie cerebrală, o boală ce îi afectează mişcarea, atenţia şi vorbirea, Theo a reușit ca prin sport, adică prin voință, antrenament, perseverență și curaj, să își învingă condiția fizică, să doboare toate prejudecățile și să obțină rezultate remarcabile în paraciclism, fiind multiplu medaliat la competiții naționale și internaționale rezervate persoanelor cu dizabilități. Alături de ciclism, practică și înot, schi sau atletism, tot la nivel de performanță, este student în anul al III-lea la Facultatea de Educație Fizică și Sport, secția Kinetoterapie și motricitate specială, în cadrul Universității din Craiova, și anul trecut a primit titlul de Cetățean de Onoare al acestui municipiu.

Ambii părinți, medici de profesie, dar și sora, îl susțin, după cum veți citi. Mai mult, tatăl, domnul Sorin-Cristian Matican – primul clasificator de paraciclism din România, îl și antrenează. Theo are și susținerea clubului unde este legitimat: CSA Steaua București – secția persoane cu dizabilități, unde se simte ca într-o a doua familie.

În cele ce urmează, veți face cunoștință atât cu Theodor, cât și cu Sorin Matican, într-un dublu interviu în care vocea tatălui o susține permanent pe cea a fiului, la fel ca în orice alt moment, de-a lungul celor aproape 23 de ani de viață.

– Bună ziua, domnule Matican, și mulțumim pentru implicarea dumneavoastră în interviu! Vă vom ruga să ne povestiți un pic despre începuturile carierei sportive a fiului dumneavoastră. 

– Boala cu care s-a născut Theo – paralizie cerebrală, forma diskinetică, Sindrom coreo-atetozic – determină tulburări de echilibru, tulburări de statică și dinamică, deficit motor… Theo are și un deficit de atenție și de coordonare. Cu toate acestea, în orice competiție reușește mereu recorduri personale, depășind cu mult performanțele din antrenamente. Iar toate problemele induse de boală au fost întotdeauna contrabalansate de o ambiție extraordinară, de voință dublată de o determinare incredibilă, de „încăpățânarea” de a învinge, de a lupta cu îndârjire pentru dorințele lui. De aici, rezultatele sportive, de aici transformarea dizabilității în exemplu, motiv pentru care a devenit Cetățean de Onoare al Municipiului Craiova.

Ca să revenim la întrebare, Theo a făcut primii pași la 5 ani. Pe la 7 ani (nu vă gândiți că avea stabilitate când mergea sau că alerga!), mergând la munte, la schi, ne spune: “Vreau și eu să învăț să schiez. Eu pot!”. Vreo 3 luni de zile s-a chinuit să facă “plugul” (sau “V”). Cădea și, după ce-i ștergeam toată fața plină de zăpadă, îl rugam să abandonăm și să mergem la săniuș. Răspunsul lui era același: „NU (ferm și hotărât)! Eu pot!!”. Norocul nostru s-a numit instructorul de ski, Robi, care, alături de Theo, nu a încetat să lupte și să muncească, din greu. Extrem de greu!

În decembrie 2010, la Murau, Austria, câștiga argintul la Campionatul European Special Olympics și mai apoi, în februarie 2011, în Pyeonyang, Koreea de Sud, la Jocurile Mondiale de Iarnă Special Olympics, la slalom, schi alpin, câștiga medalia de bronz!

Hidroterapia a însemnat enorm în recuperarea medicală. A început pe la 5 ani. Apoi, tot pe la 7 ani, a început să învețe și înot. Mai întâi, înot asistat, tot la Special Olympics, unde avea sa fie multiplu medaliat național. Și apoi înot liber, în special „spate” (avea probleme cu coordonarea respirației sub apa). În martie 2014, Prințesa Charlene de Monaco organiza un fel de Campionat European de Înot Special Olympics. Sub îndrumarea lui Carmen Bunaciu și a Ancăi Pătrășcoiu, a obținut argint la 50m și 100m spate.

– Și cum a ajuns de la înot și schi la bicicletă?

– Dacă înotul și schiul am putea suspecta că au fost la „concurență” fraternă, sora lui, Ada, și-a reluat bicicleta din dorința de a-l stimula, să meargă cu el la antrenamente. A fost o altă dorință a lui, pe care, deși eforturile de învățare depuse au fost extraordinar de mari, nu a abandonat-o. Theo a încercat vreo 3 ani să învețe să meargă pe bicicletă normală, apoi 4-5 ani am tot încercat roți ajutătoare – devenise destul de mare și nu rezistau, așa că am apelat la import, găsind unele speciale, cu arc, pentru persoane adulte cu dizabilități și probleme de echilibru. Așa a apărut prima competiție, Special Olympics, Clasica Vatenfall de la Hamburg, august 2012. A câștigat locul 1 la biciclete speciale.

– Care a fost cea mai mare provocare pe care considerați că a depășit-o Theo, pentru a ajunge în punctul în care este azi?

– Întorcându-ne de la Hamburg, am înțeles că trebuie să ne antrenăm, dar mai ales Theo a decis că vrea să înceapă marea performanță, paraciclismul. Am lăsat bicicleta cu două roți ajutătoare și am început tricicleta, construirea primei triciclete si participarea în competițiile UCI. Aș vrea să-i aduc mulțumiri lui Andrei Petraru – primul triciclist din România, care ne-a împrumutat axul sau de transformare a bicicletei în tricicletă. Așa a început visul…

– Cât de dificil este să puteți avea dotările tehnice de care are nevoie în categoria lui de competiție?

– Să specificăm că Theo folosește o bicicletă de șosea, performantă, la care se îndepărtează roata din spate și se înlocuiește cu un ax special, ce o transformă în tricicletă. Numai acest ax de transformare din bicicletă în tricicletă costă minimum 1700£, iar termenul de livrare este 12-16 luni. Că majoritatea concurenților au cel puțin tricicletă de șosea, plus alta specifică, de contratimp individual, sau că alți competitori își fac acestea pe comandă… Și că se folosește același material performant ca la World Tour!

– Acum să ne adresăm direct lui Theo, căruia îi mulțumim pentru că și-a făcut timp, cu toate activitățile legate de facultate și pregătirea sportivă, să ne răspundă la câteva întrebări. Theo, îți promitem că nu te vom reține mult! Spune-ne, te rugăm, cum ai ajuns să practici ciclismul și de cât timp faci asta? 

– Așa am vrut eu, asta mi-a plăcut mie mult!

– Care este cel mai mare susținător al tău?

– Mama. Ar trebui să alerg cu numele ei pe tricou, este sponsorul meu! Și Ada, sora mea. Tata este antrenorul…

– Ce te motivează să faci sport de performanță?

– Cea mai mare fericire a mea este atunci când trec linia de sosire! Este adevărat că atunci când câștig este fantastic!

– Și ce te determină să o iei zilnic de la capăt cu antrenamentele și să nu renunți, oricât ar fi de greu?

– Eduard NOVAK este primul și cel mai mare paraciclist român. Este mai mult decât un model pentru mine! Este prima medalie de aur a României la Jocurile Paralimpice. Eu vreau sa fiu primul sportiv român participant la ambele Jocuri Olimpice (Paralimpice) de Vară și de Iarnă.

– Cum decurge o zi obișnuită de pregătire, pentru tine?

– UCI limitează la 40 km cursele în cadrul categoriei Tricicletă. De aceea și antrenamentele mele se limitează la maximum 50-60km/zi. Și un alt antrenament (ușor) de forță sau rezistență sau volum.

 – Cum te descurci și cu pregătirea sportivă, și cu școala?

– Sunt în anul al III-lea (ultimul) la Universitatea Craiova, Facultatea de Educație Fizică și Sport, specializarea Kinetoterapie și Motricitate Specială. Acum, la facultate, atât profesorii, cât și colegii îmi sunt aproape, mă susțin, mă felicită.

– Nu o dată, mai ales înaintea marilor competiții, școala a fost dificil de introdus de Theo în programul de antrenament. (Sorin Matican)

– Cine este cel mai mare erou sau mentor al tău?

– Întâi a fost Contador. Apoi, când am înțeles că ITT este o probă la mine la Tricicletă, l-am admirat pe Fabian Cancellara. Acum sunt cu Tom Dumulin. Și Edi (Novak).

 – Ce e cel mai important pentru tine? Ce îți dorești?

– Am mai spus asta, trebuie să o repet? Eu vreau să fiu primul sportiv român participant la ambele Jocuri Olimpice (Paralimpice) de Vară și de Iarnă!

 – Care sunt obiectivele tale sportive?

– Anul ăsta îmi doream să fiu în primii 10 la Olimpiadă. Cum Tokyo 2020 a devenit 2021, am să fiu în primii 6

– Și apoi calificarea la Beijing 2022(Sorin Matican)

 – Ce faci după ce obții un premiu sau un rezultat foarte bun?

– Încredere că pot fi mai bun! Îi fac cinste din banii mei la domnul antrenor!

– Merge la facultate, să-l felicite profesorii și colegii. (Sorin Matican)

– Crezi că sportul te-a făcut un om mai bun? În ce fel?

– Vreau să fiu un exemplu pentru alți copii cu dizabilități. Făcând sport, ca mine, se pot recupera (medical) foarte bine, pot avea mai multă încredere și succes.

– Te-ai vedea făcând un alt sport?

– V-am spus că fac schi alpin. Și cu ajutorul noului meu antrenor de la Steaua, Andrei Silaghi, am să mă calific și la Beijing 2022!

– Care este amintirea ta preferată legată de toată activitatea sportivă de până acum?

– Când trec linia de sosire! Dar Belgradul rămâne cea mai frumoasă victorie! A fost și prima (la Paraciclism).

– Ca paranteză, despre strategia concursului de șosea de la Belgrad… După ce concurase super la ITT și câștigase, i-am spus: “Vlachav (principalul contracandidat) te-a subestimat la ITT și va vrea să-și ia revanșa, așa că va pleca extrem de tare. Primele 2 ture (din 5) vor fi extrem de grele, va vrea să „scape” de tine. Apoi tura 3 și 4 îl „hărțuiești”, să mergi singur în a cincea, să nu ajungi cu el la sprint.”

Iar la final: „Theo, primele 2 ture ai mers excelent, ai reușit să stai „lipit” de el. Dar de câte ori atacai, ce se întâmpla, de reușea să te prindă?” „Păi, îl așteptam și pe Vachav să meargă cu mine.” (!!!???) Norocul lui Theo a fost că a început sprintul foarte devreme și cehul nu a mai putut să se angajeze la sprint. (Sorin Matican)

 – Ai trecut prin vreun moment major de cumpănă, de când practici ciclismul?

– Când am căzut la Campionatul Mondial din Elveția. Aveam 18 ani și puteam termina în primii 6-7. Dar dorința mea a depășit cu mult puterea mea de coordonare a tricicletei, pe coborâre ușoară, în curbă… Am sfârșit la spital, cu umărul rupt.

 – Ce crezi, contează spiritul de echipă în ciclism?

– Îmi este așa drag când merg cu Iorgos și cu băieții de la STEAUA! Suntem așa, ca o familie foarte frumoasă. Este super să ai o echipă alături!

 – Ai și alte pasiuni?

– Am făcut și înot cu Carmen Bunaciu și Anca Pătrășcoiu.

– Sigur că face parte din generația jocurilor pe calculator, dar mai mult decât o simplă pasiune este armata și în special tehnica militară – arme, tancuri, avioane, elicoptere, submarine, etc. (Sorin Matican)

 – În final, ce ai vrea să le transmiți celor care vor citi interviul?

– Haideți cu mine la antrenament sau măcar la o cursă! Pe tricicletă nu vă mai invit, că au fost mulți, Alex Ciocan, Frunzeanu, Pleșa etc., care nu aș spune că s-au făcut de râs, dar au spus că este muuult mai greu decât la o bicicletă de-a lor, una normală. Vă mulțumesc din tot sufletul meu! 

Written by: Irina Comeaga

Leave a Reply