În 2016, pe teritoriul României nu vor mai exista 11 curse sub egida Uniunii Cicliste Internaționale cum știam până acum, ci 12. Deși termenul-limită de înscriere a curselor a fost depășit, prin amabilitatea forului internațional, clubul Sportmania din Iași a reușit să își înscrie competiția Cetățuia XCO în calendarul UCI, întrecerea fiind programată în data de 19 iunie și încadrată în categoria C2.