Vasile Conta nr. 16
Sector 2, Bucureşti
Luni – Vineri : 08:00 – 16:00
office@federatiadeciclism.ro
+40 31 333 3650
Suna-ne!

Interviu – Iustin Văidian: „Ciclismul reprezintă mai mult decât o pasiune”

Turul Ciclist al Sibiului 2020, prolog – Foto: Sebastian Marcovici / Focus Photos Agency

Iustin Văidian, ciclist al formației UVT Devron West Cycling Team, este o prezență constantă în competițiile din țară și putem afirma că ne impresionează la majoritatea acestora. Anul 2020 a fost, de departe, cel mai bun din cariera sa – a fost component al echipei naționale în Turul Ciclist al Sibiului, unde a încheiat pe locul 8 în prolog. A continuat cu locul trei la proba de contratimp și cu locul 1 în proba de fond la categoria U23 din cadrul Campionatelor Naționale de Șosea. A câștigat etapa de fond din cadrul Turului Colinelor Bacău și în luna septembrie a luat parte la Turul României alături de echipa sa. L-am urmărit cu mult interes sezonul trecut, iar acum suntem curioși să vedem cum se pregătește pentru 2021.

Bună, Iustin! Îți mulțumim că ai acceptat să vorbești cu noi. Cum te găsim în acest început  an?

Anul a început bine, sunt în plină pregătire de iarnă și sunt mulțumit de programul făcut până acum.

Ce a însemnat pentru tine sezonul 2020, având în vedere că te-ai transferat la UVT Devron West Cycling Team și ai luat parte la cele mai mari tururi din țară?

Transferul către UVT Devron West Cycling Team a fost o alegere foarte bună. Am găsit aici un grup unit care dorește să facă performanță. Acest lucru se datoreaza staff-ului, antrenorul Alexandru Drilea-Apetrei și preparatorul fizic Tiberiu Puta ne asigură pregătirea, iar d-na dr. Mirica Nicoleta are grijă ca noi să ne păstrăm forma. Toate acestea în jurul d-nei Carmen Băbăiță, managerul și „sufletul echipei”, mereu neobosită pentru ca noi să avem cele mai bune condiții.

Anul 2020 a fost un an foarte bun pentru mine, având în vedere circumstanțele. Am avut realizări pe toate planurile și am învățat o mulțime de lucruri. Sezonul a început cu Turul Sibiului, orașul meu natal, tur la care în anii de voluntariat, visam să ajung. A fost ceva magnific să debutez în curse de nivel profesionist la mine acasă. Sentimentul pe care l-am avut la prolog nu am să-l uit niciodată. De când am pornit și până la finish am auzit din toate părțile “Hai Iustin”, nu mă așteptam la o așa încurajare din partea tuturor. Cred că asta mi-a dat încrederea de care am avut nevoie pentru a putea termina fiecare etapă.

A urmat Turul Ținutului Secuiesc, prima competiție alături de echipa mea. A fost, de asemenea, un moment inedit. Avem nevoie de multe asemenea curse împreună. Ultimul tur al anului a fost Turul României. Plecarea din Timișoara, casa UVT-ului, ne-a motivat foarte tare ca echipă. Am încercat să arătăm că suntem o echipă unită, iar asta cred că s-a văzut prin poziționarea noastră în pluton. Eram mereu unii lângă ceilalți și am obținut rezultate notabile. La finalul turului m-am clasat pe locul 20 în clasamentul general și locul 5 în clasamentul cicliștilor români.

Un rezultat la care țin foarte mult din acest sezon, l-am obținut la Campionatele Naționale de Șosea de la Deva, unde am reușit să devin Campion Național U23 în proba de fond.

Iustin pe podiumul de la Turul Colinelor Bacău 2020 – Foto: Radu Cristi

Ce lecții ți-a oferit sezonul trecut?

Totul pentru mine, tot ce s-a întâmplat au fost doar lecții. Am învățat să nu mă las niciodată și să trag până la final, în ciclism nu știi niciodată ce se poate întâmpla. Campionatele Europene de la Plouay, Franța, mi-au arătat nivelul care contează și mi-am dat seama cât de mult trebuie să muncesc ca să-l ating. 

Ce ne poți spune despre antrenamentele pe care le faci, alimentație, odihnă? Cum îți împarți programul ca să ai timp pentru toate?

Antrenamentele au devenit mult mai lungi și mult mai dure odată cu intrarea în categoria U23/Elite, iar ele se bazează pe watti/power care este ceva sfânt pentru cicliști. Alimentatia încerc pe cât posibil să o îmbin cu programul antrenamentelor. Dacă antrenamentul este mai lung sau este mai intens, atunci alimentația diferă.

Timpul mi-l împart eficient. De când eram la grădiniță fac sport. În timp am învățat să fiu mai organizat și reușesc să-mi fac un program care să-mi permită să am timp și de alte activități.

Cum te-ai defini? Sprinter sau, mai degrabă, cățărător? 

Încă nu pot răspunde pe deplin la această întrebare. Mi-ar plăcea să mă dezvolt într-un ciclist all rounder.

Iustin alături de echipa sa la Turul României 2020

Ne-ai arătat în ultimele sezoane cât de talentat și muncitor ești. Cum ai început să practici ciclismul și ce reprezintă pentru tine acest sport acum?

Ciclismul am început să-l practic împreună cu familia. Luam bicicletele cu noi în vacanță și vizitam diverse regiuni din Europa. Acum acest sport reprezintă mai mult decât o pasiune a mea și muncesc să fiu mai bun și de un nivel cât mai ridicat.

Unele lucruri nu le putem face de unii singuri și avem nevoie de sprijinul celor din jurul nostru. Cât de important consideri că este să ai lângă tine oamenii potriviți – familie, prieteni, echipă?

Familia este cea mai importantă, mama, tata și sora mea îmi sunt alături mereu și mă susțin necondiționat.

Din 2019, de când am fost legitimat la Petrolul Ploiești, am creat o prietenie frumoasă cu domnul Constantin Ciocan, cu care vorbesc destul de des, și cu Alex Ciocan care e mereu deschis să mă ajute cu orice sfat am nevoie. De asemenea Costel Stanciu, este persoana căreia vreau să-i mulțumesc foarte mult. 

La Turul Sibiului l-am cunoscut pe Serghei Țvetcov, un tip altruist care mi-a fost alături în pregătire și de la care am primit multe alte sfaturi. Sunt recunoscător echipei mele UVT-Devron West Cycling Team, colegilor mei, aici sunt înconjurat de persoane care mă ajută foarte mult.  

Iustin alături de echipă la Campionatele Naționale de Șosea

Cu ce îți mai ocupi timpul când nu pedalezi? Ce alte pasiuni mai ai?

Pasiunile sunt legate de sport. Suntem fani (cu sora mea și tatăl meu) CSU Sibiu, fac drumeții, merg cu cortul la munte, schiez, în general activități outdoor.

Ce planuri ai pentru sezonul acesta? Unde vrei să punctezi victorii și ce crezi că trebuie să mai îmbunătățești la tine?

Obiectivele acestui sezon sunt tururile pe etape. Vreau să mă fac remarcat și să învăț să mă poziționez mai bine în pluton. Pe lângă asta, cu siguranță voi lupta să-mi păstrez titlul de Campion Național la U23 unde este o concurență puternică anul acesta. Vor fi curse frumoase, le aștept, îi salut pe toți, sunt și prietenii mei și le doresc numai bine!

Un mesaj pentru iubitorii ciclismului.

Să fiți sănătoși, să puneți kilometrii și să ne putem bucura de cât mai multe curse în acest an.

Mulțumim, Iustin! Mult succes în acest sezon!

Written by: Andreea Dima

Leave a Reply