Vasile Conta nr. 16
Sector 2, Bucureşti
Luni – Vineri : 08:00 – 16:00
office@federatiadeciclism.ro
+40 31 333 3650
Suna-ne!

Giovanni Aleotti câștigă Turul Ciclist al Sibiului 2021

Foto: Sebastian Marcovici

Ediția a 11-a din Turul Ciclist al Sibiului a reușit să strângă din nou, în același oraș, fanii ciclismului din toate colțurile țării. Piața Mare a fost, timp de câteva zile, animată de spectacolul oferit de rutieri, de pozele și autografele cu cei mai îndrăgiți sportivi din România și din străinătate. Cu 29 de echipe și 164 de rutieri la start, ediția din acest an a fost puțin diferită. Sprinterii s-au putut afirma doar în ultima etapă, în timp ce în restul zilelor, cățărători au avut oportunitatea de a-și arăta calitățile. Dar ca să menținem cât mai vie atmosfera oferită de competiție, vă propunem să parcurgem cele mai importante momente din fiecare etapă.

Pe 2 iulie, clasicul prolog de 2,5 km a dat startul competiției. Vremea a fost perfectă pentru pedalat, iar în Piața Mare s-au strâns sute de oameni pentru a fi cât mai aproape de favoriții lor. Pentru o bună parte din etapă, Martin Laas (Bora Hansgrohe) deținea cel mai bun timp, asta până când colegul lui, Pascal Ackermann, a fost mai rapid și și-a asigurat prima poziție în ierarhia prologului. Între timp, o scurtă ploaie a dat peste cap planurile ultimilor cicliști care urmau să pornească, printre care și Eduard Grosu. La finalul zilei, Daniel Crista a fost cel mai bine poziționat român (locul 15) și a îmbrăcat tricoul roșu, în timp ce sprinterul german a îmbrăcat tricoul de lider.

Este o cursă foarte frumoasă și sunt fericit că am câștigat astăzi. M-am antrenat bine în săptămânile trecute, pentru că de fapt îmi doream să merg la Turul Franței, dar acum sunt aici în loc de Marea Buclă. Forma mea este bună și am fost motivat să fac un prolog bun. Am fost norocos cu vremea, anul trecut am pedalat în ploaie, anul acesta am avut soare, a declarat Ackermann după cursă.

Pascal Ackermann, câștigătorul prologului – Foto: Sebastian Marcovici / Focus Photos Agency

Cu aproape 180 de km de pedalat, plutonul a pornit în prima etapă în număr complet și destinația Păltiniș. Ian Barta (Elkov Kasper) a câștigat primul sprint intermediar al zilei, iar la scurt timp s-a format și prima evadare, compusă din 10 rutieri. Aceștia au rămas în fruntea cursei până în ultimii 9 km, când plutonul a reușit să îi prindă din urmă. În urcarea finală, Fabio Aru, fost câștigător al Turului Spaniei în 2015, a atacat și era la un pas să se impună, însă tânărul italian al celor de la Bora Hansgrohe, Giovanni Aleotti, a sprintat alături de el și a furat victoria compatriotului și tricoul de lider de la Ackermann. Emil Dima a preluat din acea zi tricoul pentru cel mai bun rutier român.

Vreau să le mulțumesc tuturor coechipierilor mei pentru eforturile depuse astăzi. Aru a fost foarte puternic, a început să atace de la începutul urcării și a fost probabil omul cu cele mai bune picioare. La final, m-am simțit bine pentru sprintul final și sunt bucuros că l-am terminat cu bine, a spus Aleotti.

Giovanni Aleotti în tricoul de lider – Foto: Dragos Dumitru

Transfăgărășanul a fost în meniul celei de-a doua etape în Turul Ciclist al Sibiului, etapa regină. Printre favoriții zilei au fost Fabio Aru și Riccardo Zoidl, fost câștigător la Bâlea Lac în anul 2011. O evadare de 8 oameni a condus cursa până în ultimii 15 km, în timp ce plutonul, în care au mai rămas doar 30 de sportivi, era cârmuit de Qhubeka NextHash și Bora Hansgrohe. Alexis Guerin a atacat și s-a îndepărtat de pluton, Fabio Aru a încercat să se alăture acestuia, dar a fost în permanență urmărit de Giovanni Aleotti. Rutierul celor de la Vorarlberg s-a impus în etapa cu finiș la Bâlea Lac, urmat pe podium de liderul turului și de Aru.

În această etapă, Emil Dima a reușit o performanță foarte bună și a sosit pe locul 11, consolidându-și locul în clasamentul celor mai buni români.

Podiumul celei de-a doua etape – Foto: Sebastian Marcovici
Bucurie imensă în echipa lui Alexis Guerin – Foto: Dragoș Dumitru

Este prima mea participare la această cursă. Este foarte, foarte frumoasă, cu o organizare bună. Obiectivul meu înainte de cursă era să câștig generalul, dar sunt fericit că am putut câștiga o etapă, a declarat Guérin.

Ultima zi a turului a fost dedicată sprinterilor. În fiecare an am urcat pe podium în ultima etapă și astăzi sper să reușesc să mă bat pentru victorie, a declarat Eduard Grosu pentru un site din țară înainte de start. Plutonul a devenit compact în ultima parte a etapei, echipele favoriților au preluat controlul, iar finalul de pe străzile pavate și înguste din Piața Mare se apropria. Eduard Grosu a atacat pe final, păcălindu-i pe cei de la Bora, însă Pascal Ackermann s-a desprins de pluton, a reușit să-l depășească pe român și să se impună la sprint. Eduard Grosu a sosit pe locul al doilea, iar Matthew Walls pe locul trei.

A fost un avantaj că am participat și anul trecut și am știut bine finalul. Am fost surprins de atacul lui Grosu, era foarte puternic, dar din fericire am putut trece de el înainte de ultimul viraj. M-am simțit bine astăzi, am avut o echipă foarte puternică în jurul meu și am apărat și tricoul galben, a spus Ackermann după victorie.

Pascal Ackermann, câștigătorul din Piața Mare – Foto: Sebastian Marcovici
Podiumul ultimei etape – Foto: Sebastian Marcovici

După 4 zile de cursă, Giovanni Aleotti, în vârstă de 22 de ani, a câștigat clasamentul general, fiind urmat în această ierarhie de Fabio Aru și Michal Schlegel. Tânărul s-a impus și în clasamentul celor mai buni tineri, plecând acasă și cu tricoul alb. Pawel Bernas a fost cel mai combatibil rutier al cursei, după ce a petrecut mai bine de 400 de km în evadări, Daniel Turek s-a impus în ierarhia celor mai buni cățărători, Pascal Akermann a câștigat clasamentul pe puncte, iar echipa Elkov-Kasper a încheiat cu cel mai bun timp din pluton.

Emil Dima a rămas cel mai bine poziționat român (locul 23 în clasamentul general) și a câștigat tricoul roșu, fiind urmat în acest clasament de Raul Sînza, Iustin Văidian, Serghei Țvetcov, Ioan Dobrin, Șerban Luncan, Eduard Grosu și Adi Marcu.

Podiumul final din clasamentul general – Foto: Sebastian Marcovici
Emil Dima, câștigătorul tricoului pentru cel mai bun român – Foto: Sebastian Marcovici

M-am descurcat bine la prima cățărare, la Păltiniș, și am obținut o poziție bună în clasamentul general. Mă bucur că am putut apăra tricoul cu o performanță bună la Bâlea Lac, a spus Dima în ultima zi pentru organizatori.
Un mare „mulțumesc” spectatorilor și organizatorilor, este o cursă frumoasă care reprezintă bine țara noastră. Vreau, de asemenea, să mulțumesc cicliștilor și staff-ului echipei naționale, inclusiv lui Iustin Văidian din Sibiu, care au dat totul pentru mine în această cursă, a ținut să menționeze Eduard Grosu.

Written by: Andreea Dima

Leave a Reply