Vasile Conta nr. 16
Sector 2, Bucureşti
Luni – Vineri : 08:00 – 16:00
office@federatiadeciclism.ro
+40 31 333 3650
Suna-ne!

Eveniment de ciclism pentru copii la Ploiești

Cu ocazia Zilelor Municipiului Ploiești, în orașul lui Caragiale va avea loc un amplu eveniment de ciclism dedicat copiiilor. Cu sprijinul Primăriei Ploiești, a Inspectoratului de Poliție al Județului Prahova – Serviciul Rutier și al Federației Române de Ciclism, în data de 31 mai, între orele 9.00 și 15.00, lângă Palatul de Cultură din Ploiești se va desfășura Bike 4 Kids.

bike

Inițiativa aparține fostului ciclist Marian Frunzeanu, unul dintre cei mai importanți sportivi ai Clubului Sportiv Petrolul Ploiești, care de-a lungul carierei sale a câștigat numeroase titluri de campion național, competiții interne și internaționale, dar și titlul de maestru al sportului. Actualmente, Frunzeanu se perfecționează în materie de antrenorat, el urmând deja în acest an un curs de antrenori organizat de către Uniunea Ciclistă Internațională.

Pentru cei mici s-au pregătit diverse activități, de la ateliere pentru exersarea îndemânării pe bicicletă și demonstrații practice în acest sens, până la discuții pe marginea ciclismului cu organizatorii, care îl vor avea ca invitat special pe Daniel Anghelache, câștigător al Turului României în 2007.

Pe lângă instituțiile care sprijină evenimentul, un rol important îl au sponsorii Croitoria ANA, PatiProd Tudor și GESEIDL, cărora organizatorii țin să le mulțumească pentru implicare.

 

Written by: FRC