Vasile Conta nr. 16
Sector 2, Bucureşti
Luni – Vineri : 08:00 – 16:00
office@federatiadeciclism.ro
+40 31 333 3650
Suna-ne!

Edi Grosu: “Sportul este viața!”

Despre Edi Grosu este greu să mai spui ceva inedit, pentru că toată lumea ciclistă îl cunoaște și îi cunoaște mare parte din parcursul sportiv și din performanțe. Este originar din Zărnești, face ciclism încă din copilărie, are peste 50 de victorii la profesioniști și este cel mai bine cotat rutier tricolor în ierarhia mondială. În 2013, a câștigat o etapă în “Mica Buclă”, este multiplu campion național și tocmai a semnat, în plină pandemie, pentru al treilea an de contract cu echipa UCI ProContinental franceză Nippo Delko One Provence, după ce, anterior, petrecuse 5 ani la echipa italiană Nippo-Vini Fantini.

În acest sezon, Edi reușise deja o performanță importantă, cu atât mai valoroasă cu cât marca revenirea sa după o accidentare suferită anul trecut: s-a clasat pe locul secund în prima etapă din Turul Taiwanului, câștigând sprintul plutonului. Planurile lui vizau în continuare mai ales pregătirea pentru Tokyo, Edi fiind reprezentantul României la Jocurile Olimpice 2020, proba de șosea. Nominalizarea sa a venit ca urmare a plasării pe cea mai bună poziție în clasamentul mondial care i-a adus României locul-cotă, în urma succeselor pe care le-a repurtat anul trecut: câştigător al cursei Ronde van Limburg (Belgia), primul loc în clasamentul sprinterilor în Turul Lacului Qinghai (China), cu două etape câștigate, dar și câștigător al câte unei etape în Turul Croaţiei și Turul Slovaciei.

Întreruperea neașteptată a sezonului i-a lăsat mai mult timp de pregătire, nu neapărat în condițiile pe care și le-ar fi dorit, însă i-a oferit și mai mult timp alături de familie. Pentru prima dată după multă vreme, în acest an Paștele l-a găsit acasă, cu iubita și fetița lui.

Am profitat de răgazul oferit de lipsa activității competiționale, pentru a-i adresa câteva întrebări, în dorința de a oferi cititorilor informații dacă nu noi, măcar diferit abordate, despre trecutul, prezentul și planurile lui de viitor. A răspuns invitației noastre cu aceeași deschidere și promptitudine ca întotdeauna, dovedind că performanța sportivă, în cazul lui, este dublată și de calități umane care merită cel puțin aceeași apreciere.

– Edi, îți mulțumim pentru bunăvoința de a ne acorda interviul. Vom începe cu o întrebare clasică și care, probabil, ți-a mai fost adresată: cum ai ajuns să practici acest sport și de cât timp faci asta?

– Am început să practic ciclismul datorită tatălui meu, Viorel Grosu, fost campion național. Totul a venit de la sine, nu am fost obligat sau îndrumat către ciclism. Dimpotrivă, când eram mic, voiam să mă antrenez și el nu mă lăsa întotdeauna. Nu mă puteam antrena singur, pentru că riscurile pe șosele sunt mari, iar el nu putea să-și piardă antrenamentul din cauza mea. Am început să particip la campionate naționale ca sportiv licențiat abia în anul 2003, când categoria cea mai mică era cea a juniorilor de la 14 la 16 ani. Eu având 11 ani în acea perioadă, nu eram acceptat la start. Dar primul concurs a fost la vârsta de 3 ani, un concurs care se organizează de aproximativ 40 ani la Zărnești, de Ziua Copilului, unde am și câștigat.

– Care este cel mai mare susținător al tău?

– Susținători sunt mulți, dar cei importanți sunt aceia care reușesc să te susțină în momentele cele mai dificile. Familia este clar pe primul loc, alături de iubita și fiica mea. Chiar dacă nu vorbește încă, simt că Eva, fetița mea, mă susține. Apoi prietenii cei mai apropiați, care știu să spună cuvintele cheie și să te motiveze fără a aștepta ceva în schimb, sunt puțini, dar sunt de calitate.

– Cum reușești să împaci pregătirea și viața sportivă cu obligațiile familiale, mai ales acum, cu un copil mic?

– Din fericire, am o iubită foarte înțelegătoare, care știe că nu pot să fiu prezent mereu și umple golurile lăsate de mine, în multe circumstanțe. Am parte și de o echipă foarte înțelegătoare și, cu toate că sunt costuri mai ridicate pentru a mă întoarce des acasă, ei înțeleg situația și nu am avut probleme. Iar de fiecare dată când sunt acasă, mă străduiesc să dau o mână de ajutor în casă și în educația Evei.

– Ne spui și nouă din secretele tale? Ce faci pentru a te concentra în timp ce concurezi?

– Îmi place foarte mult când simt presiune, o presiune constructivă și o responsabilitate din partea echipei. Simt că au încredere în mine și încerc să nu dezamăgesc și să obțin victorii importante. Iar concentrarea propriu zisă vine odată cu obiectivele: atunci când am un obiectiv bine fixat, sunt foarte conștiincios și mă concentrez în totalitate pe acel obiectiv, iar în timpul concursului totul vine de la sine și mă automotivez.

– Ce faci după ce obții un premiu sau un rezultat foarte bun?

– Primul lucru este acela de a-mi felicita coechipierii și staff-ul echipei, pentru că datorită lor reușesc de cele mai multe ori să câștig. Știu cât valorează un “mulțumesc” pentru un sportiv care își dă toată energia pentru tine și despre care probabil 99% dintre persoane nu știu că există în concurs, dar care a făcut tot ce a putut pentru rezultatul tău.

– Crezi că sportul te-a făcut un om mai bun? Și, dacă da, în ce fel?

– Cu siguranță, sportul te face un om mai bun. Te învață să fii disciplinat, să știi să înduri durerea, să te concentrezi, să-ți depășești limitele, să respecți, să știi cum să accepți o înfrângere și lista poate continua la infinit. Sportul este viața!

– Ai și alte pasiuni, în afară de ciclism?

– Mă pasionează foarte tare jocurile LEGO Technic, am o colecție întreagă, iar în off-season îmi place să schiez.

– Cum te-ai simțit să fii, în 2015, alături de Serghei Tvetcov, printre cei doi sportivi români participanți în premieră în Turul Italiei? Cu ce diferă, din punctul tău de vedere, această cursă unică față de altele?

– În 2015, la prima participare în Giro, am fost foarte bucuros, deoarece eram primii români care participau în cursa roz și exista un sentiment de satisfacție și de răsplată a muncii mele, iar locul 5 din etapa 13 a fost cireașa de pe tort. Turul Italiei este special deoarece este primul mare tur al anului. În general, se consideră Le Tour ca fiind cel mai important mare tur, dar Il Giro este cel mai greu mare tur și, din fericire, am reușit să duc la capăt ambele ediții la care am participat, lucru care este destul de neobișnuit pentru un sprinter.

– Prin prisma experienței pe care ai acumulat-o între timp, ce ai face mai bine acum dacă ai participa la Il Giro?

– Sper ca în anii următori să mă reîntorc acolo sau în Le Tour și cu siguranță experiența acumulată m-ar face să știu cum să abordez sprinturile și cum să-mi conserv energia în cele 21 de etape, iar acea etapă pierdută la 25 de metri de la sosire, din Turul Italiei, ar deveni o victorie!

– Ai concurat pentru echipe profesioniste din Italia și Franța. Ce diferență de cultură și de abordare a ciclismului ai constatat?

– Este o diferență enormă, ambele țări sunt în top în lumea ciclismului, dar diferențe există atât din punct de vedere al profesionalismului, cât și din punct de vedere uman. Italienii sunt mai calzi, dar nu sunt la fel de profesioniști ca francezii. Italienii încearcă să-i promoveze pe italieni, francezii merg pe merit: ești bun, ești considerat lider.

 – Plănuiești să revii in România și să fondezi propria echipă de ciclism? Dacă da, dă-ne detalii: ce rol vei juca? Vei fi antrenor, manager etc.? Cărui nivel de vârstă se va adresa? Va juca rolul unei pepiniere pentru echipele profesioniste? Cum îi vezi dezvoltarea?

– Am început să pun bazele unei academi de ciclism la Zărnești-Torpedo Carcover EG Cycling Academy. Vizăm în principal tinerii, pentru că doar implementând o mentalitate profesionistă putem să scoatem talente. Pentru cei mai mari, Juniori și Under-23, am creat multe legături, atât în Italia, cât și în Franța, și toți componenții echipei ar trebui să plece ca stagiari. Vor pleca la echipe din Italia Marcu Adrian și Vasiloiu Valentin de la Under-23, iar de la echipa noastră de juniori, va pleca în Franța Luncan Șerban.

Momentan nu vreau să fac parte din organigrama echipei pe nicio poziție. Eu îi pregătesc alături de tatăl meu, le facem programe de antrenament. Nu am timpul necesar pentru a căuta sponsori sau a conduce echipa, dar, pe viitor, când cariera de sportiv se va termina, o să încerc și asta, cu toate că mie îmi place să lucrez cu sportivii tineri pe teren.

– În încheiere, fiindcă au luat destulă amploare în perioada aceasta, care a restricționat competițiile cicliste clasice, te mai întrebăm ce părere ai despre competițiile virtuale de ciclism. Crezi că vor lua amploare? Crezi că sunt de natură să atragă oamenii spre practicarea ciclismului?

– Competițiile virtuale sunt pentru a te distra și sper să rămână așa, pentru că nu este același feeling. Nu e același lucru când vezi un desen animat care pedalează și când vezi un ciclist că se chinuie pe o cățărare, plus că se poate trișa foarte ușor și nu ai cum să controlezi acești factori. Eu sper ca publicul să fie atras de competițiile reale și să fie cât mai mulți pe drum și să simtă competiția.

 – Îți mulțumim încă o dată, Edi, și îți dorim mult succes pe mai departe, în toate planurile tale!

 

Fotografii: arhivă personală Edi Grosu

©Federația Română de Ciclism, 13 mai 2020

Written by: Irina Comeaga

Leave a Reply