Vasile Conta nr. 16
Sector 2, Bucureşti
Luni – Vineri : 08:00 – 16:00
office@federatiadeciclism.ro
+40 31 333 3650
Suna-ne!

Echipa României vânează puncte UCI în Turul Ținutului Secuiesc

Începând de mâine, 6 august, până sâmbătă, 8 august, pe șoselele din estul Transilvaniei, 12 echipe se vor întrece pentru a obține victoria în Turul Ținutului Secuiesc 2015. La competiția ajunsă la a 9-a ediție va concura și echipa națională a României, care are ca scop principal adunarea a cât mai multe puncte UCI, necesare calificării la Jocurile Olimpice 2016, dar și la Campionatele Mondiale de Șosea din acest an.

lot

Echipa națională va fi alcătuită din Serghei Țvetcov, Eduard Grosu, Daniel Crista, Lars Pria, Ionuț Sdrăilă și Roland Horvath, formația fiind coordonată de tehnicianul Viorel Grosu, iar din staff-ul tehnic mai face parte Doru Rusu, care va fi prezent în calitate de maseur. Șansele cele mai mari la victorie le are Țvetcov, dublu campion național în acest an, mai ales după locul al 3-lea obținut în Turul Sibiului acum o lună, dar la fel de bine Grosu poate avea un cuvânt de spus în etapele favorabile sprinterilor, pe când atacanți precum Daniel Crista se pot remarca în diverse conjuncturi. Eforturile rutierilor români vor fi susținute și de această dată de către Isostar, care i-a aprovizionat cu diverse produse de nutriție sportivă.

Written by: FRC