Vasile Conta nr. 16
Sector 2, Bucureşti
Luni – Vineri : 08:00 – 16:00
office@federatiadeciclism.ro
+40 31 333 3650
Suna-ne!

Cycling Tour of Szeklerland a ajuns la a XIV-a ediție și se pregătește de start

Miercuri, 5 august, la Sfântu Gheorghe, se va da startul ediției a XIV-a a cursei internaționale Cycling Tour of Szeklerland. Turul Ținutului Secuiesc, care se va desfășura în perioada 5 – 8 august, are un rol important pentru turismul local, fiind evenimentul sportiv de cel mai înalt nivel al regiunii, după cum a declarat într-o conferință de presă chiar primarul Municipiului Mirecurea Ciuc, Ráduly Róbert Kálmán, subliniind faptul că autoritățile locale au dorit să păstreze competiția ca reper cert, într-o perioadă marcată de incertitudine și haos.

Pe fondul evoluției imprevizibile a situației sanitare și a restricțiilor aferente, anul acesta, organizatorii s-au confruntat cu provocări maxime. Doar în ultima săptămână, din cele 22 de echipe înscrise la start, 10 au fost nevoite să renunțe, din cauza celor două săptămâni de carantină de la întoarcerea în țările de origine. Carantina i-ar fi făcut indisponibili pentru antrenamente și pentru propriile Campionate Naționale, organizate în mai multe țări în weekendul 22-23 august. În aceste condiții, mulți au ales să rămână acasă.

Cu încă 7 echipe, selectate din lista de așteptare, organizatorii contează acum pe prezența a nouă echipe continentale (Team Novák, Giotti-Victoria-Savini Due, MAZOWSZE – Serce Polski, LKT-Team-Brandenburg, VINO – ASTANA MOTORS, DUKLA BANSKA BYSTRICA, HRINKOW ADVARICS CYCLEANG, AC SPARTA PRAHA, CCC DEVELOPMENT TEAM), cinci echipe de club (UVT-Devron West Cycling Team, Steaua, Delio Gallina Colosio Eurofeed, Drag Cycling Club, Epronex) și trei echipe naționale: România, Serbia și Slovacia.

Competiția de categorie 2.2 în calendarul UCI (Uniunea Ciclistă Internațională), Cycling Tour of Szeklerland permite și participarea echipelor de club din România (în acest an, UVT-Devron West Cycling Team și Steaua), oferind sportivilor șansa de a-și demonstra valoarea la nivel international. Pe lângă acestea, după cum am arătat mai sus, vor fi prezente și două echipe continentale din țara noastră, Giotti-Victoria-Savini Due și Team Novak.

Pentru echipa națională a României vor alerga Serghei Țvetcov, Valentin Vasiloiu, Adi-Narcis Marcu, Eduard-Valentin Ștefan, Radu-Stănică Sarca, ei fiind pregătiți și susținuți de antrenorii Rusu Mihail și Grosu-Viorel Florin și de Ruxandra-Elena Feraru (maseur).

Evenimentul va începe cu prezentarea echipelor, urmată de un prolog de 5,51 km pe străzile orașului Sfântu Gheorghe. Traseul va trece prin mai multe orașe din județul Harghita și Covasna, iar cea mai lungă etapă va fi a doua, în data de 7 august, când sportivii vor avea de parcurs aproape 200 de km. Traseul acesteia include și cea mai lungă cățărare din jud. Harghita – Pasul Bucin.

Pe scurt, programul și traseul etapelor va fi acesta:

5 august: prolog Sf. Gheorghe (ora 18:00)

6 august: etapa 1 (175 km), cu start la ora 11:00 din Sf. Gheorghe – Tg. Secuiesc – Băile Balvanyos – Micfalău – Baraolt – Micloșoara – Arini – Sf. Gheorghe

7 august: etapa 2 (198 km), cu start la ora 11:00 din Miercurea Ciuc – Izvorul Mureșului – Gheorgheni – Joseni – Praid – Odorheiu Secuiesc – Băile Homorod – Miercurea Ciuc

8 august: etapa 3 A (6 km), cu start la ora 10:00 – Pasul Vlăhiţa (Tolvajos) / etapa 3 B (122 km) – start la ora 16:30 din Miercurea Ciuc – Ciceu – Racu – Mihăileni – Frumoasa – Nicolești – Miercurea Ciuc.

Le dorim succes tuturor participanților. Hai, România!