Vasile Conta nr. 16
Sector 2, Bucureşti
Luni – Vineri : 08:00 – 16:00
office@federatiadeciclism.ro
+40 31 333 3650
Suna-ne!

Cursele UCI din România în 2019

Pentru sezonul competițional 2019, cursele care vor avea loc în România și care sunt înscrise în calendarul internațional UCI sunt 22 la număr, incluzând Campionatele Naționale.

Ultima etapa 3B, a Turului ciclist al Sibiului 2018
foto – Focus Events / Dragos Dumitru – sursa @TurulCiclistAlSibiului

Astfel, începând cu data de 10 mai și terminând pe 22 decembrie, vom putea asista la concursurile de mtb, șosea, ciclocros și pistă, cu precizarea că Naționalele de pistă se vor desfășura tot la Plovdiv, Bulgaria, datorită lipsei unei piste utilizabile în România.

Pentru acest sezon avem și câteva evenimente speciale despre care merită detaliat puțin.

„Ca organizator al concursului Herneacova XCO Race pot spune că acest eveniment, odată intrat în circuitul UCI a avut parte de o atenție sporită, atât în rândul sportivilor de elită din țară, cât mai ales concurenților din străinătate”, spune Ovidiu Danciut.

„Succesul din anul 2018, când am avut la start cicliști de top din România, Ungaria, Slovacia, Ucraina sau Franța, a facilitat modificarea rangului competiției, de la UCI C2 în anul 2018 la UCI C1 în 2019. Clasificarea garantează nume importante la start, sportivi care se luptă pentru puncte în clasamentul internațional și pentru accesul între elitele mondiale la această disciplină. Spectacolul este garantat și de locație, domeniul Herneacova oferind numeroase facilități pentru iubitorii de aventură și mișcare în aer liber: echitație, hicking, alergare off-road, tiroliană și altele. În anul 2019 Herneacova XCO Race se află la 4-a ediție și a 2-a de când este înregistrat la UCI. Numărul tot mai mare de sportivi și spectatori din fiecare an demonstrează că acest tip de evenimente este din ce în ce mai apreciat. De altfel, cursa UCI este precedată de o întrecere a amatorilor, pe același traseu, unde participă sute de pasionați din România și țările învecinate”, incheie Ovidiu Danciut.

„Novak Cycling Academy Cup va fii primul concurs UCI în România pentru juniori. Va avea loc în perioada de 13-14 Iulie”, precizeaza Sebestyén Szabolcs, reprezentantul organizatorilor.

„Este un pas important pentru ciclismul românesc întrucât cicliștii vor putea concura cu sportivi din străinătate, motiv pentru care nivelul competiției va fi unul ridicat.

Anul trecut, cand am organizat prima oară aceasta concurs, au venit echipe din țări vecine precum Ungaria, Ucraina și Bulgaria. Atunci au participat aproximativ 100 sportivi din 16 echipe. Anul aceasta, având deja această experiență, dorim să ridicăm nivelul evenimentului și să invităm echipe mai bune. Pentru acest lucru este important ca Novak Cycling Academy Cup să fie de nivel UCI, pentru ca echipe aflate la distanță mai mare să considere oportună participarea. Spre exemplu până acum am avut doar 4 echipe cu sportivi foarte buni și rezultatele importante.

Traseul este cunoscut pentru sportivii noștrii, cei care au participat la prima ediție. Prima zi va consta într-un contratimp de 12 km cu finiș pe fals plat, iar fondul va fii organizat pe un circuit de 10 km unde juniorii trebuie să facă 7 ture.

Așteptăm la start un număr de cât mai mare de sportivi Juniori. Dacă reușim să ajungem la peste 50 de sportivi străini în primul an împreună cu cei din România, vom alcătui un grup competitiv”, încheie Sebestyén Szabolcs.

„Consider că plaja evenimentelor de masă din ciclismul românesc e suficient de bine acoperită”, ne spune Sebastian Vrânceanu, organizatorul concursurilor Bike FM Zemes XCO și Bike FB Moinești XCO.

„Așa că am lăsat acest segment pe mâna celor care se ocupă atât de bine de el și m-am concentrat pe o zonă mai puțin acoperită la noi în țara și chiar în această zonă a Europei: competițiile care se adresează sportivilor profesioniști ce se luptă pentru câștigarea medaliilor oplimpice.

Așa se face că în 2018 a două ediție a evenimentului de la Zemes s-a desfășurat sub egida UCI la categoria C2, iar riderii prezenți acolo au câștigat puncte pentru calificarea la JO de la Tokyo din 2020. Copiii veniți la concurs să vadă cicliștii profesioniști erau absolut fascinați de ce se întâmplă sub privirile lor”.

Însă cu toate că organizarea acestei ediții s-a lovit de nenumărate piedici concursul tot a avut loc, cștigător fiind atunci campionul Slovaciei la XCO, Martin Haring.

„Așa că pe 10 august 2019 vom avea a treia ediție a concursului Bike FM Zemes XCO – UCI C2”, continuă Sebastian Vrânceanu. „În ce privește planurile de viitor îmi doresc ca la Zemeș să facem în viitor o cursă C1, iar la Moinesti… un HC. Asta din perspectiva organizării de evenimente. Nu exclud posibilitatea de a face mai multe curse UCI în mai multe zone din Moldova. Pentru că, în calitate de moldovean, consider că trebuie să mă implic la dezvoltarea acelei zone. Și mi-aș mai dori să avem o pepinieră de cicliști din care să iasă câțiva sportivi de mare clasă și performanță.”

Data Denumire Disciplina Categorie
10 mai Campionatele Naționale de MTB XCE CN
7-9 iunie Turul Bihorului Șosea 2.1
28-30 iunie Campionatele Naționale de Șosea Șosea CN
29 iunie MTB Academy Cup MTB 1
3-7 iulie Turul Sibiului Șosea 2.1
6 iulie Cupa Crater XCO XCO 2
7 iulie Crater Maraton MTB 3
13-14 iulie Cupa Juniorilor Șosea 2.1
20 iulie Campionatele Naționale de MTB XCO CN
27 iulie Triada MTB MTB 2
1-4 august Carpathian MTB Epic MTB S2
4 august Herneacova XCO MTB 2
6-10 august Turul Ținutului Secuiesc Șosea 2.2
10-11 august Bike FM Zemes XCO XCO 2
7 septembrie Campionatele Naționale de MTB XCM CN
11-15 septembrie Turul României Șosea 2.1
14 septembrie Bike FB Moinești XCO XCO 2
21 septembrie Explorer Somova XCO XCO 2
19-21 octombrie Campionatele Naționale de Pistă Pistă CN
26 octombrie Bucharest MTB Race MTB 2
3 noiembrie November Cross CX C2
22 decembrie Campionatele Naționale de Ciclocros CX CN

 

Written by: Dan Alex

Leave a Reply