Vasile Conta nr. 16
Sector 2, Bucureşti
Luni – Vineri : 08:00 – 16:00
office@federatiadeciclism.ro
+40 31 333 3650
Suna-ne!

Chestionare de evaluare a situației ciclismului românesc

În urma Adunării Generale Ordinare din data de 28 februarie 2015, s-a constatat că un număr de cluburi afiliate Federației Române de Ciclism și-au redus simțitor activitatea, unele chiar până în punctul lipsei totale a acesteia. De asemenea, cu privire la unele cluburi care încă își desfășoară activitatea, lipsesc informații esențiale privind situația lor, lucru care îngreunează colaborarea noastră, a Federației, cu acestea. Prin urmare, am pregătit două chestionare destinate atât cluburilor de ciclism, cât și sportivilor, cu scopul de a afla cât mai precis situația acestora.

articol

Cele două chestionare pot fi descărcate de la aceste două adrese:

Această inițiativă survine pe fondul unei situații particulare din ciclismul românesc. Deși în scriptele FRC figurează un număr de 53 de cluburi, un număr semnificativ dintre acestea nu au mai avut activitate competițională în anii recenți, ceea ce contravine chiar motivului fundamental al existenței lor – acela de a întreprinde activitate sportivă, cu scopul realizării performanței. De asemenea, este inechitabil față de cluburile care se străduiesc și depun eforturi pentru a-și asigura continuarea activității ca echipele fără activitate să aibă un drept de vot egal cu al acestora în cadrul adunărilor consultative ale Federației. Nu în ultimul rând, lipsa unor informații actualizate despre cluburile de ciclism din România ne îngreunează desfășurarea activității, contribuie la o imagine incompletă a situației acestui sport în țara noastră, precum și favorizează lipsa transparenței din partea cluburilor.

Prin urmare, vom trimite aceste chestionare către cluburile românești a căror date de contact le avem și lansăm o invitație cordială către cluburile cărora nu le-am putut transmite în mod direct materialele să le descarce de pe site-ul nostru, de la adresele de mai sus, sau să ne contacteze pentru a le oferi. Răspunsurile (documentele completate) rugăm a fi trimise, în termen de două săptămâni începând cu astăzi, 4 martie 2015, pe adresa de e-mail office@federatiadeciclism.ro

Written by: FRC