Ediția 2020 a Campionatelor Naționale de Șosea Pentru Copii va avea loc în perioada 29 – 30 august 2020, în cadrul Transilvania Motor Ring, Str. 1/G, Cerghid, jud. Mureș 547606.
Competiția este organizată de Federația Română de Ciclism în parteneriat cu Complexul Transilvania Motor Ring, obiectiv aflat în domeniul public al Județului Mureș și în administrarea Consiliului Județean Mureș, și se va desfășura în conformitate cu regulamentele Uniunii Cicliste Internaționale și ale Federației Române de Ciclism.
Competiția este deschisă concurenților de ambele sexe, iar categoriile de vârstă sunt cele stabilite de Federația Română de Ciclism pentru concurenții cu vârsta cuprinsă între 5 și 14 ani (inclusiv):
Categoria A (M/F) – an naștere 2006-2007
Categoria B (M/F) – an naștere 2008-2009
Categoria C (M/F) – an naștere 2010-2011
Categoria D1 (M/F) – an naștere 2012-2013
Categoria D2 (M/F) – an naștere 2014-2015
Pentru a putea lua parte la competiție, participanții trebuie:
Să dețină o licență validă emisă de către Federația Română de Ciclism, în conformitate cu prevederile în vigoare privind obținerea acesteia.
Sa fie licentiați în cadrul unui club afiliat la Federația Română de Ciclism.
Să concureze cu o bicicletă de șosea (cursieră), dacă fac parte din categoriile Copii A, B și C, care să respecte limita maximă a raportului angrenajului (pas). Pentru categoriile D2 și D1 se acceptă participarea și cu bicicletă de MTB (mountain-bike), care trebuie să respecte limita maximă a raportului, conform punctului 3 al regulamentului (vezi mai jos link).
Competiția din data de 29 august va fi de tip fond pentru toate categoriile, iar cea din data de 30 august va fi de contratimp pentru toate categoriile. Traseul, pentru ambele probe, îl reprezintă circuitul de viteză moto Transilvania Motor Ring, având lungimea de 3,7 kilometri.
Distanțele de concurs și orele de start din proba de fond (29 august) următoarele:
Categoria D2 (M+F) – 3,7 km – 1 tur – ora 11:00
Categoria D1 (M+F) – 3,7 km – 1 tur – ora 11:30
Categoria C (M+F) – 11,1 km – 3 tururi – ora 12:00
Categoria B (M+F) – 18,5 km – 5 tururi – ora 12:45
Categoria A (M+F) – 25,9 km – 7 tururi – ora 13:45
Distanțele de concurs din proba de contratimp (30 august) sunt cele de mai jos. Ora de start pentru primul concurent este ora 10:00. Orele exacte de start pentru fiecare concurent se vor stabili după închiderea competiției de fond și vor fi afișate în pre-ziua competiției.
Categoria D2 (M+F) – 1 km
Categoria D1 (M+F) – 2 km
Categoria C (M+F) – 3,7 km
Categoria B (M+F) – 7,4 km
Categoria A (M+F) – 11,1 km.
Înscrierile, pentru care nu se percepe taxă, se vor face prin adresă oficială din partea structurii sportive, trimisă la adresa office@federatiadeciclism.ro, până vineri, 28 august, orele 12:00. Participarea la competiție este condiționată de posesia unei licențe UCI valide pentru anul în curs. Nu se fac înscrieri la fața locului. Pentru toate celelalte detalii, vă rugăm să consultați Regulamentul competiției.
Reguli sanitare în vederea combaterii răspândirii virusului Sars-COV-2 pentru „Campionatele Naționale de Șosea pentru Copii 2020”
Fiecare club participant la „Campionatele Naționale de Șosea pentru Copii 2020” va asigura o persoană de contact responsabilă cu aplicarea normelor de igienă și de distanțare.
Pot participa la competiție doar persoanele a căror prezență este absolut necesară, pentru a limita pe cât posibil numărul celor care sunt expuși unui potențial risc de infectare.
Medicul structurii sportive organizatoare va fi implicat în asigurarea sănătății și securității în muncă pe parcursul întregii competiții sportive.
Se interzice accesul spectatorilor la competiție.
Toți participanții (sportivi, antrenori, arbitri, organizatori, voluntari, reprezentanți ai presei etc.) vor fi supuși unui triaj observațional și trecuți pe o listă nominală, pentru a facilita o eventuală anchetă epidemiologică.
Serviciul de prim ajutor și alte servicii medicale, inclusiv triajul competitorilor, se va face de către personal calificat.
Fiecare structură sportivă participantă va asigura pentru sportivii si staff-ul tehnic propriu produse de protecție (mănuși, măști etc.).
Toți participanții (sportivi, voluntari, oficiali etc.) trebuie să-și monitorizeze starea de sănătate și să respecte cu strictețe măsurile de bază pentru protejarea împotriva COVID-19, cum ar fi igiena mâinilor, distanțarea socială, evitarea atingerii ochilor, nasului și a gurii, respectarea igienei respiratorii și respectarea recomandărilor de a rămâne acasă și de a solicita asistență medicală, dacă există simptome specifice bolii.
Participanții trebuie să păstreze distanța socială de minimum 2 m între persoane sau cel puțin 7 mp pentru o persoană, de fiecare dată când nu sunt folosite echipamente de protecție care limitează posibilitatea răspândirii Sars-COV-2.
Participanții trebuie să respecte regulile de igienă (ex. folosirea unei batiste de unică folosință, în caz de tuse sau strănut, evitarea schimbului de echipament sportiv, săpun, sticle cu apă și alte articole personale între competitori, evitarea contactului fizic – strângeri de mână, îmbrățișări la sfârșitul evenimentului).
Deșeurile de tip menajer vor fi colectate separat de cele de uz sanitar, în acest sens organizatorii urmând a pune la dispoziție recipiente diferite de colectare.
Acest website folosește cookie-uri. Navigând în continuare vă exprimați acordul asupra folosirii lor. Mai multe informații găsiți înPolitica de ConfidentialitateDe acord!
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.