Vasile Conta nr. 16
Sector 2, Bucureşti
Luni – Vineri : 08:00 – 16:00
office@federatiadeciclism.ro
+40 31 333 3650
Suna-ne!

Campionatele Nationale de Sosea 2018 au loc în centrul țării

Ultimul weekend al lunii iunie aduce cea mai importantă întrecere din calendarul national al sezonului de șosea. Campionatele Naționale de Șosea își vor consuma acțiunea și suspansul în județul Sibiu, de-a lungul a 3 zile încărcate de pedalat.

Pitorescul peisaj al comunei Sadu, străveche așezare românească de la poalele Munților Cibin și actualmente una dintre cele mai ofertante în materie de turism și agroturism, va fi scena pe care se va consuma ”proba adevărului”. Începând cu ora 9.00, vineri, 22 iunie, sportivii vor porni în contratimpul individual.

Următoarele două zile vor avea ca punct central orașul Agnita, localitate care întreține un aer de specificitate transilvan, remarcându-se prin clădirile în stil gotic-specific Renasterii si cel Bizantin. Cursele de fond vor pleca și vor sosi în centrul orașului, pe parcursul celor două zile, după cum este detaliat în ghidul tehnic.

Campionatele Naționale de Șosea, aflate în acest an la cea de-a 69 ediție, sunt o competiție deschisă categoriilor de performanță, dar și categoriei Amatori, cu condiția ca sportivii să dețină o licență validă.

Pentru categoriile Master și Amatori, taxa de participare/probă este de 40 de lei, iar înscrierile se fac urmând acest link: https://www.federatiadeciclism.ro/inscrieri/campionatele-nationale-de-sosea-2018/

Toate detaliile privind competiția pot fi aflate parcurgând ghidul tehnic. 

Lista persoanelor inscrise la categoriile Master și Amatori se poate consulta aici: https://www.federatiadeciclism.ro/participanti/campionatele-nationale-de-sosea-2018/

Written by: FRC

Leave a Reply