Vasile Conta nr. 16
Sector 2, Bucureşti
Luni – Vineri : 08:00 – 16:00
office@federatiadeciclism.ro
+40 31 333 3650
Suna-ne!

Asociația Clubul Sportiv ”Next Sports” Blăjel – un club tânăr, cu ambiții mari

După o serie de materiale despre cluburile cu tradiție în ciclism, am vrut să îndreptăm atenția și către unul relativ tânăr, care are doar trei ani de la înființare, dar care a intrat în universul acestui sport cu mult entuziasm și cu dorința de a face performanță. Asociația Clubul Sportiv ”Next Sports” Blăjel a fost fondată în anul 2017, având ca obiect de activitate inițierea, pregătirea, organizarea, desfășurarea și participarea la competiții oficiale cu caracter local, județean și național.

Istoria clubului începe cu inițiatorul, domnul Cosmin Vandor, care este și președintele clubului, iar structura organizatoriză este completată de Vandor Adrian (Vicepreședinte), membrii fondatori Nicula Septimiu, Tufa Teodor, Vaschi Gheorghe și antrenorii Szakacs Attila, Zinz Corin și Kovacs Stefan.

Fondatorii au plecat la drum împărtășind aceeași viziune și dragoste pentru sport, precum și intenția de a-l provova la scară cât mai largă. Despre această viziune, vorbesc cu aceeași  și convingere și acum:

“Prin practicarea activităților sportive se urmărește dezvoltarea fizică armonioasă și psiho-socială a participanților, aceasta reprezentând o componentă esențială în construirea unei societăți. Beneficiile participării sportive, cu efecte pozitive importante pentru individ, au condus la creșterea interesului societății pentru promovarea fenomenului sportiv.

Activitatea sportivă îl inițiază pe practicant în canoanele onoarei, ale eticii, ale adevărului și demnității umane, îi dezvoltă sensibilitatea afectivă și estetică, îi construiește ansamblul concepțiilor și convingerilor privind normele de comportare față de adversar și față de cei de lângă el, față de familie, de prieteni și de ceilalți membri ai societății.

Prin competiție, sportivul nu urmărește anihilarea adversarului, ci obținerea victoriei sau a recordului, după reguli bine stabilite, standardizate și omologate de către organizații sau organisme abilitate în acest sens.

Sportul și sportivul nu acceptă decât o întrecere între competitori de aceeași categorie și cu același nivel de forță, în care șansele de câștig să revină celui care dovedește în luptă că are mai multă pregătire, experiență, aptitudini și creativitate și dă dovadă de mai mult profesionalism și voință de victorie.

Sportul este, prin măreția evenimentului pe care îl creează, un spectacol.

Spectacolul sportiv, fiind o acțiune îndreptată către publicul consumator specific actului sportiv, provoacă reacții și o paletă largă de emoții, sentimente și stări de exprimare în masă de la cele de insatisfacție (regret, dezamăgire, umilință, etc.), la cele de satisfacție, bucurie, exuberanță și exaltare individuală sau colectivă (fericire, mulțumire, mândrie locală sau națională, patriotism etc.).”

În urmărirea acestei viziuni, clubul s-a axat pe ciclism și atletism, ca discipline sportive, iar în vederea atingerii obiectivului de promovare a sportului, membrii fondatori, împreună cu o mână de oameni care împărtășesc idei similare, au organizat două concursuri – “Maratonul MTB Movilele Blăjelului” și “Crosul Toamnei” – concursuri pe care le doresc anuale și care au și rolul de a îndemna comunitatea locală la mișcare, dar și de a descoperi viitoare talente locale ale acestor două ramuri sportive.

Dacă la prima ediție ”Crosul Toamnei”, în 2016, traseele au avut 2.5 km și 4 km, participând 86 de persoane, la cea de a doua, în 2017, traseele au crescut la 4 km și 12 km, iar numărul participanților a ajuns la 160 de persoane. După încă un an, în 2018, 180 de persoane s-au înscris la start, numărul lor crescând în 2019 la 200.

La fel a evoluat în cele trei ediții ale sale, din 2017 până în 2019, și ”Maratonul MTB Movilele Blăjelului”, cu trasee de 200 m, 400 m, 600 m, 12 km, 30 km, 52 km, de la o participare de 120 de persoane, la una de 200 de persoane, în 2018, de exemplu.  

După sedința de sfârșit de an din 2018, s-a decis trecerea la un alt nivel. Așa s-a ajuns la afilierea, în luna ianuarie a anului 2019, la Federația Română de Ciclism. A urmat licențierea  a 20 de copii și 5 adulți, în luna următoare, iar de la jumătatea lunii martie au început antrenamentele în aer liber, cu trei antrenori, de două ori pe săptămână.

Rezultatele au și început să apară, din luna aprilie a aceluiași an, când sportivii clubului au participat la numeroase concursuri organizate în țară, obținând primele podiumuri.

Treptat, “microbul” s-a extins, s-au alăturat membri din Mediaș și împrejurimi, iar în luna februarie 2020 clubul participa deja cu patru sportivi la selecția pentru Lotul Național de Ciclism al Romaniei.

În prezent, clubul are 37 de sportivi, cu vârste cuprinse între 7 și 17 ani: Vandor Cristian, Timar Tamas, Seicean Codrin, Nemes Paul, Ganea Tudor, Orban Balasz, Popescu Mihai Dragoș, Suciu Cristian Albert, Vandor Alex Mark, Calburean Cristian, Mada Radu, Viragos Toth, Berger Victor, Pridon Theodor, Ganea Tudor, Vaschi Albert, Cozuc Daniel, Cincan Darius, Roman Liviu, Berger Radu, Vintilă Dan, Frâncu Matei, Rus Eduard Cristian, Mada Miruna, Bucu Iulian, Crăciun Mihai, Strava Cosmin, Pop Mircea, Făgăraș Laurențiu, Micu Răzvan, Potra Dorian, Doroga Darius, Guta Cristian Cosmin, Plăiaș Luca, Armean Vlad, Tufa Codruț, Faurd Vlad.

Dintre rezultatele anului 2019 cu care Next Sports se mândește, amintim:

  • Făgăraș Laurențiu: Cozia MTB – locul 3, UMFST Bike Days – locul 2, Movilele Blajelului – locul 1, Maratonul Tarnavei – locul 3, Medias Bike Marathon – locul 2.
  • Doroga David: Movilele Blăjelului – locul 3, UMFST Bike Days – locul 4.
  • Pridon Theodor: UMFST Bike Days – locul 1, Marvin Urlati – locul 1, Medias Bike Marathon – locul 4, Bike Xpert Alpine Challenge Pucioasa – locul 2, Cupa Nationala de XCM Paltinis – locul 2, Micasasa- locul 1.
  • Armean Vlad: BikeXpert Alpine Challenge Pucioasa – locul 1, Movilele Blajelului – locul 1, Bike Romania – locul 1, Vidraru Bike Challenge – locul 2, Medias Bike Marathon – locul 3, Cupa Nationala de XCM Paltinis – locul 3.
  • Vandor Mark: Cozia MTB – locul 4, UMFST Bike Days – locul 3, Maratonul Tarnavei – locul 2, Medias Bike Marathon – locul 2.
  • Vandor Cristian: UMFST Bike Days – locul 1, Movilele Blăjelului – locul 1.
  • Micu Răzvan: Cozia MTB – locul 1, UMFST Bike Days – locul 3, Maratonul Tarnavei – locul 4, Medias Bike Marathon – locul 4, Traiada MTB Paltinis – locul 4, Micasasa – locul 2, Kids Race – locul 1.
  • Calburean Cristi: Ciugud – locul 2, Maratonul Tarnavei – locul 1, Maratonul Tarnavei – locul 1, Traiada MTB Păltiniș – locul 7, Șureanu Bike Fest – locul 2, Cluj Winter Race – locul 4, UMFST Bike Days – locul 4.
  • Potra Dorian: Medias Bike Marathon – locul 3.
  • Mădă Miruna: Movilele Blajelului – locul 1, Gusterita – locul 1, Medias Bike Maraton – locul 2, Campionatul Național MTB– locul 3 la categoria Copii A.
  • Berger Victor: Gusterita – locul 2.
  • Timar Tamas: Gusterita – locul 3.

Ca obiective imediate și pe termen lung, clubul își propune, în mod firesc în raport cu viziunea și scopul înființării sale, atragerea si initierea unui numar cat mai mare de copii si obtinerea cât mai multor podiumuri. Desigur, lucrurile ar fi mai simple cu sprijinul unor sponsori, pentru că problema cea mai stringentă este lipsa materialelor și a echipamentelor, iar oamenii inimoși de la Next Sports speră să atragă atenția unor parteneri care să îi ajute în această privință.

Toate dificultățile sunt însă mai ușor de înfruntat când există speranță, iar speranța principală se leagă de continuitatea în practicarea ciclismului de performanță de către copii. În acest demers, fondatorii clubului contează și pe sprijinul părinților, cei mai importanți parteneri și susținători:

“Cel mai important lucru și cele mai frumoase sentimente de bucurie și fericire pe care le ai sunt atunci când vezi rezultatele obținute și mai presus decât orice sunt prieteniile legate între copii, părinți, care sunt cei mai importanți și fără a căror susținere și implicare nu am fi ajuns O FAMILIE!”

Date de contact:

Vandor Cosmin: 0740090687

Vandor Adrian: 0751044661