Vasile Conta nr. 16
Sector 2, Bucureşti
Luni – Vineri : 08:00 – 16:00
office@federatiadeciclism.ro
+40 31 333 3650
Suna-ne!

Andrei Nechita îmbracă tricoul galben la Grand Prix Gemenc în Ungaria

Rutierul Tuşnad Cycling Team, Andrei Nechita, a câştigat sâmbătă prima etapă a Grand Prix-ului Gemenc, din Ungaria, unde echipa participă cu cinci sportivi, îmbrăcând astfel tricoul galben. În prima etapă a cursei s-a dat startul din  centrul orașului Szekszard, aceasta având un traseu de 125 km, care a inclus trei sprinturi intermediare şi trei căţărări de categoria I.

Andrei Nechita 2

După 40 km, s-a format o evadare cu 30 de ciclişti, între care s-au aflat şi patru rutieri Tuşnad Cycling Team. După 60 de kilometri, s-au distanţat patru sportivi, între care se afla şi Andrei Nechita. Plutonul urmăritor nu a reușit să-i prindă înainte de linia de sosire, așa că cei patru și-au disputat victoria, Andrei Nechita ieșind învingător. Sportivul nostru a îmbrăcat tricoul galben, care se acordă pentru primul loc în clasamentul general.

Managerul echipei, Torok Imre, a declarat că la Grand Prixul Gemenc din Ungaria, aflat la a 41-a ediţie, au mai făcut deplasarea Eduard Novak, Sebestyen Szabolcs, Artem Topchanyuk, Tom Bossis şi Abel-David Kenyeres. De asemenea, la cursă mai participă și echipa națională de juniori a României.

Written by: FRC