Între 6 și 10 iulie, Sibiul va fi capitala ciclismului din România, cu ocazia celei de-a șasea ediții a Turului Ciclist al Sibiului, care va aduce la start o concurență și mai puternică decât în anii trecuți. Capul de afiș îl țin cele cinci echipe UCI ProContinental prezente, dar printre protagoniștii cursei au de gând să se numere și rutierii din echipa națională a României.

echipa_nationala_ciclism

Formula de anul acesta reprezintă un amestec între rutierii tineri, de perspectivă, și cei cu experiență, care îi pot ajuta pe aceștia prin cunoștințele dobândite de-a lungul timpului. Astfel, coordonată de Georgios Georgiadis, echipa națională îi are în componență pe Vlad Dobre și Emil Dima (Tușnad Cycling Team), Alexandru Tescan (Escuela Ciclista Zaragoza), toți trei din categoria U23, și pe Valentin Pleșea (HC Cycling), Ionuț Sdrăilă (Torpedo Zărnești) și Andrei Nechita (Petrolul Ploiești). Georgiadis crede că „Nechita poate livra un rezultat bun, însă oricum concurența va fi puternică, deci ar fi un progres să putem încheia pe o poziție cât mai înaltă în clasamentul pe echipe. La fel de importantă este și acumularea de formă și de experiență pentru Dima, Dobre și Tescan, care pot deveni oameni de bază în echipa națională a următorilor ani”.

Patru etape și un prolog îi așteaptă pe cei șase rutieri, care nu se disting doar prin dificultatea lor, ci și prin loteria meteorologică specifică zonei de munte, însă efortul lor va fi susținut de produsele Isostar oferite de către Nutrivita, care vor permite o refacere post-efort și alimentație în timpul cursei adecvate. De asemenea, echipamentul pe care îl îmbracă provine de la producătorul autohton Bellotto, având materiale speciale pentru condițiile de cursă. Din staff-ul tehnic al echipei mai fac parte mecanicul Mihai Costache și kinetoterapeuta Irina Frunzeanu.