Staţiunea italiană Darfo Boario Terme a găzduit săptămâna trecută Campionatele Europene de Mountain-Bike, unde ţara noastră a fost reprezentată de cinci sportivi.

dascalu

Cea mai bună prestaţie a avut-o Vlad Dascălu, sportivul legitimat la Dinamo BikeXpert Racing Team clasându-se pe locul 9 în proba de XCO rezervată categoriei U23. „A fost o cursă destul de grea, nu m-am simţit foarte bine la început, ulterior mi-am revenit, iar la final am ajuns pe o poziţie destul de bună. Sunt fericit cu acest rezultat, dar din păcate atât am putut în ziua cursei”, a declarat Vlad Dascălu.

Ede Molnar a ocupat locul 16 la proba de XCE, categoria U23, după ce în calificări s-a clasat pe locul 13. În sferturile de finală însă, sportivul nostru a suferit o căzătură, care şi-a pus amprenta asupra evoluţiilor ulterioare ale acestuia. În ziua următoare, Ede Molnar a fost nevoit să abandoneze în cursa de XCO, categoria U23.

Proaspăta campioană balcanică, Eszter Bereczki, a încheiat cursa de XCO rezervată categoriei juniori feminin pe locul 31, în vreme ce în proba similiară a băieţilor Raul Sînza s-a clasat pe locul 51.

La categoria Elite, Lucian Logian a terminat proba de XCO pe locul 43.

Staff-ul tehnic al echipei naţionale care a participat la Campionatele Europene de Mountain-Bike a fost format din Tudor Oprea, Răzvan Jugănaru și Lazăr Burța.